Munca la domiciliu poate fi plină de provocări atunci când nu ești obișnuit cu aceasta. Dacă adăugăm şi copiii acestui nou tablou, lucrurile se pot complica destul de serios. Din fericire, există modalități de a lucra de acasă cu cei mici, indiferent dacă sunt în primi câțiva ani de viață sau adolescenți.

Situaţia nu este una nouă
Indiferent ce credezi sau cum te simţiţi acum, nu uita că nu ești singurul părinte care lucrează de acasă și are copiii în preajmă. Încă de la începuturile civilizaţiei, oamenii au împăcat munca de acasă cu supravegheatul copiilor.

Tatonează şi nu ceda la primul eşec
Nu exista o singură formulă câştigatoare! Va trebui să experimentezi pentru a găsi varianta cea mai bună pentru familia ta și un plan care chiar să funcționeze. Și chiar dacă rezultatele nu apar din prima, după câteva modificări, cu siguranţă vei găsi rețeta perfectă!

Anuntaţă situaţia ta la birou
Pentru a evita eventualele neplăceri, va trebui să comunici situația colegilor și managerilor din cadrul companiei pentru care lucrezi. Astfel, aceştia nu vor  rămâne surprinși dacă nu îți vei putea îndeplini perfect sarcinile în unele momente din timpul zilei.

Respectă programul prestabilit
Discută cu copiii periodic pentru a le explica situaţia. Aceștia vor întelege că există momente ale zilei în care mami sau tati trebuie să lucreze şi nu pot fi întrerupți. Părinţii vor stabili de comun acord un plan pentru ca cei mici să fie supravegheaţi măcar de unul dintre ei, astfel că situaţiile în care un părinte va lucra şi celălalt va supraveghea copii, vor alterna şi nu se vor suprapune.

Cere ajutor
Este clar că nu ne putem descurca întotdeauna singuri. Roagă un prieten sau părinții să vină la tine sau lasă copiii în altă parte pentru una sau mai multe zile. Este cu siguranţă un compromis dar este unul care îți va asigura continuitate şi eficienţă în cazul unor perioade cu task-uri prelungite şi complicate la job.

Profită de activitățile online adresate copiilor
Pe Wellzone.ro poți găsi activități destinate copiilor cum ar fi show-uri interactive (ex.: Happy Kids Show), cursuri de dans și chiar antrenamente de fitness, concepute special pentru cei mici. Astfel, dacă nu mai ai inspirație pentru a găsi jocuri noi sau pentru a inventa diverse activități, înscrie copiii la show-uri interactive unde se pot distra, pot lua parte la diferite ateliere și pot învăța lucruri noi și interesante, alături de alți parteneri de joacă de vârstă apropiată.

În cazul în care copiilor tăi le place să danseze atunci ei trebuie neapărat să paticipe la cursurile de dans (ex.: Cool Kids Dance) destinate juniorilor pentru a exersa pașii deja cunoscuți sau a putea învăța coregrafii noi din diferite stiluri de dans, alături de instructori certificați și medaliați național și internațional.

Și dacă cei mici sunt dornici să facă mișcare și sunt foarte energici, asigurați-vă că participă regulat la antrenamentele online de fitness (ex.: Kids Fit), susținute sub îndrumarea unui instructor cu experientă în lucrul cu cei mici.

Prin folosirea tuturor acestor metode și strategii veți putea gestiona mult mai ușor telemunca și prezența copiilor în același spațiu și timp.